Lumea dezlănţuită: „A Serious Man” de Joel şi Ethan Coen
April 28, 2010, 8:19 am
Filed under: Articole publicate in revista Cultura

Deşi aparent nu are nimic de-a face cu filonul principal, segmentul de debut al lui „Un tip serios” (2009) este o reinterpretare in micro a dramei protagonistului Lawrence Gopnik. Asemeni lui Gopnik, Velvel nu greşeşte cu nimic, şi totuşi nu poate evita dezastrul.

Preocupat de un unic imperativ, acela de a nu supăra pe nimeni şi de a face ceea ce se cade să facă, Velvel încearcă să împace şi capra, şi varza, adică şi pe Dora, şi pe Traitle Groshkover, deşi se află într-o evidentă dilemă. Nu poate să îi dea dreptate soţiei sale fără să fie neomenos şi nu îl poate omeni pe Traitle fără să îşi nedreptăţească nevasta. Din exces de deferenţă faţă de normele sociale, dar şi ca urmare a păcatului hiperpremeditării, Velvel asistă neputincios la spectacolul implacabil al propriei sale pierzanii. Logica pe de o parte, adică evidenţa că Traitle, din moment ce stă în faţa lui, respiră şi vorbeşte, nu poate fi mort în acelaşi timp, şi datoria faţă de soţie de cealaltă îl leagă de mâini şi de picioare. Cele două compulsiuni se anulează reciproc iar cea care acţionează e Dora. Pentru ea, raţionamentul invers („din moment ce a murit, nu poate fi aici”) şi respectul faţă de stereotipul cel mai puternic – morţii vii există şi se cheamă strigoi – primează şi impun acţiunea.

Drama lui Gopnik e aceeaşi: judecata critică şi buna creştere îl paralizează („N-am făcut nimic” este replica sa la toate agresiunile exterioare); înaintea lui, întotdeauna alţii, tocmai prin aceea că le lipsesc judecata critică şi buna creştere, acţionează şi în consecinţă îl pierd.

CREDE ŞI NU CERCETA

Dacă paradigma în interiorul căreia acţionezi e suficient de puternică, nici o dovadă, oricât de palpabilă, nu te poate face să te îndoieşti de justeţea ei, certitudinile lui Dora o dovedesc. Cei care au de pierdut sunt cei care se sustrag logicii comune (sau pun preţ pe logică atunci când ceilalţi o nesocotesc). „Acţiunile au consecinţe”, încearcă Gopkin să îl convingă pe un elev îndărătnic, dar adevărul e că, în „A Serious Man”, acţiunile, în sensul la care face referire protagonistul, acela de acte răuvoitoare ori cu urmări negative pentru cei împotriva cărora sunt îndreptate, nu numai că au nici un fel de consecinţe pentru iniţiatori, ci mai degrabă inacţiunile se dovedesc nefaste, cei care „nu fac nimic” au de suferit, precum în memorabilul „Barton Fink” din 1991.

Tot în debut, umorul din scena controlului medical, în care medicul îi oferă lui Gopnik o ţigară, nu e decât rezultatul colateral al unei paradigme demult demodate. În anii ’60, fumatul era încă la modă: oamenii încă nu fuseseră învăţaţi să creadă că fumatul e nociv şi că poate ucide. Astăzi, fumatul e un tabu social şi medical de a cărui existenţă suntem conştienţi din fragedă pruncie, de aceea doctorul nicotinic amuză. Paradoxal, ceea ce ne ajută să ne râdem pe seama paradigmei învechite este tocmai paradigma nouă, la rândul ei supusă schimbării şi la fel de rizibilă privită printr-o grilă de interpretare alta decât cea contemporană şi majoritară.

ÎN CORZI

Cumsecădenia precumpăneşte asupra oricărei porniri ale lu Gopnik de a se revolta împotriva abuzurilor din ce în ce mai mari la care este supus. Autoritatea lui este contestată şi teritoriul lui (fizic, moral, social şi profesional) încălcat în mai toate modurile posibile. Toţi sunt împotriva lui, americani din tată-n fiu (vecinul care îşi construieşte o magazie pe peluza lui), cei de-o rasă şi de-un crez cu el (soţia care îl părăseşte şi amantul ei), venetici (elevul coreean şi tatăl său, care îl pun în faţa unei noi dileme: dacă dă banii înapoi, e dat în judecată; dacă îi păstrează, cedează şantajului), ba chiar şi inamici a căror identitate rămâne până la un punct incertă: cineva lasă un plic de bani la el pe birou, făcând posibil şantajul (ameninţare morală), altcineva trimite mesaje de defăimare care îi ameninţă cariera (ameninţare socială) sau un străin îl obligă să cumpere discuri costisitoare pe care nu le-a comandat (ameninţare financiară). Gopnik caută izbăvirea unde poate, dar nici dreptatea umană (avocaţii), nici cea divină (adică trei rabini, din care ultimul nici măcar nu îl primeşte) nu îl pot ajuta, pentru că, în această ecuaţie elaborată cu un rezultat simplu, „nu am făcut nimic” pare un alibi bun, dar e o sentinţă.

Advertisements

Leave a Comment so far
Leave a comment



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s



%d bloggers like this: