Lumina de la capatul unui tunel inchis: Festivalul filmului european 2011
May 12, 2011, 11:39 am
Filed under: Articole publicate in revista Cultura

In „Piese estice”, debutul din 2009 al regizorului bulgar Kamen Kalev, trei povesti se intretaie; rezultatul e tezist iar procesul pe alocuri fortat. Apelul la toleranta pe care filmul il lanseaza e formulat raspicat si pe intelesul tuturor: actul de agresiune interrasiala e urmat de discutia dintre frati, in care protagonistul explica savant ca doar politicienii au de castigat de pe urma xenofobiei. Nu trece mult si un politician chiar le plateste ultrasilor pentru bataia administrata galeriei adverse. Astfel, tabloul e complet iar profetia se implineste.

In centrul filmului e personajul lui Itso (Christo Christov). Acesta alterneaza jemanfisismul (afisat aproape fara intrerupere) cu furia (subiacenta). Mania asta care il defineste se vadeste nu in iesiri violente, ci in gesturi mici – in felul in care pufneste aproape la fiecare cuvant sau in bataitul picioarelor. Itso e frustrat de tara in care traieste, de lipsa de perspective cu care se confrunta, de faptul ca e pictor, dar lucreaza intr-o vopsitorie, de prietena pe care n-o iubeste si care il sufoca. Salvarea vine din afara. Mai precis, din Turcia, prin mijlocirea lui Isil (Saadet Aksoy).

Una peste alta, „Iztochni piesi” nu e foarte diferit de productiile incadrate in ceea ce a fost numit Noul val romanesc. Acelasi mediu, aceeasi lipsa de orizonturi, aceeasi nervozitate permanenta. Doar ca filmul lui Kalev nu da senzatia ca lumea se termina maine. Ceva speranta exista. Asa se face ca „Piese estice” e inteligent, e captivant, dar e si luminos.

METEORITI

Se da urmatoarea situatie: primarul interpretat de Dorel Visan arvuneste o formatie sa cante in piata. Ansamblul, ai carui membri par teleportati din „Vremea tiganilor”, se pune pe cantat. Un fel de jazz. Instantaneu, publicul pestrit se pune pe dansat, mame cu copii, scuipatori de seminte cu printese de cartier, mosi cu babe; ordonat, doi cate doi. „Dansezi?”, intreaba cu voce de student la arte personajul lui Florin Piersic Jr, golan posesor de caruta si cu palarie de paie convertita in accesoriu hipster. Protagonista consimte, ce sa faca. Dansul incepe pasional si pe uscat si se termina cu o bataie generala, cu toata lumea uda pana la piele. Sub o ploaie buna, toate arata mai bine.

Aparitiile actorilor romani in acest „Bibliothèque Pascal” sunt atat de fulgurante, incat, daca nu suntem foarte atenti, le ratam. Din acest punct de vedere, filmul nu e foarte diferit de acele jocuri din copilarie in care trebuia sa descoperim elementele ascunse din ilustratii. Prin tot felul de almanahuri sau reviste, totul era pitit, iepurii din gradina de varza, ursii din padure sau mai stiu eu ce. Asa trebuie acum sa-i dibuim pe Visan, Mihai Calin sau Marius Manole. Prin film se perinda zeci de actori romani. Cu putine exceptii, apar in cadru cam cat sta trenul in halta. Filmul se revendica de la opera lui Fellini si aduce aminte de „The Fall” al lui Tarsem Singh (sau de romanul „Viata lui Pi” al lui Yann Martel); rezultatul e o dezordine inimaginabila si ascunde un adevar trist: n-o fi grozav acest film al lui Szabolcs Hajdu, dar macar apare toata lumea in el.

In ciuda acestei vanzoleli, morala lui „Bibliothèque Pascal”, asa cum a fost ea enuntata in mission statement-ul regizorului Szabolcs Hajdu, trece pe langa noi. Realismul magic al filmului e mai mult realism decat magie, asa ca pana spre final, in loc de povestea trista si plina de povete a unei prostituate din Europa de Est, vedem o odisee dezlanata si trasa de par. Asta nu inseamna ca suntem scutiti de numere de circ, balciuri si pitici. Ci doar ca ele sunt asezonate cu faimoasele „realitati romanesti”, adica un melanj de aici si de nicaieri à la Kusturica, si cu un umor pe masura. Din arsenalul comic al filmului fac parte personajele care vorbesc despre sine la persoana a treia („Cu Viorel nu-i de joaca, da?”) sau replici precum: „Am batut mar un poponar.” „De ce?” „Ca era homosexual!”

Alte poante ne sunt servite mura-n gura. „Cu sanatatea sunt in pom ca am tensiune, n-am voie sa beau cafea”, se caineaza personajul Oanei Pellea. Doua secunde mai tarziu, ceasca e deja goala.

Un umor cu degete lungi bagate adanc in ochii nostri, un realism magic care nu face dovada unei imaginatii excesiv de fertile si atat zgomot, incat unele dintre cele mai reusite momente ale filmului sunt cele in care se tace sau in care personajele vorbesc, dar nu le putem auzi.

ELEGANTA ESCHIVEI

Marea calitate a lui „Eynayim Pkuhot” („Cu ochii larg deschisi”) e in eleganta cu care evita capcanele pe care le presupune povestea de la care porneste. Cea mai mare e transformarea sa intr-un produs destinat comunitatii gay sau acceptarii acesteia. In ceea ce ma priveste, n-am avut niciodata sentimentul ca filmul e menit sa fie un manifest. E despre doi oameni a caror principala problema e mediul in care traiesc, abia a doua e homosexualitatea. Nu doar dragostea dintre doi barbati e un tabu, ci emotia insasi pare a fi vazuta ca un pacat capital in Ierusalimul ultraortodox al lui Haim Tabakman.

Daca interpretam insa filmul prin prisma relatiei pe care Aaron si Ezri o dezvolta, acesta devine o poveste de dragoste cum nu s-a mai vazut. Marile povesti de dragoste sunt imposibile, iar poveste mai imposibila ca asta cu greu s-ar putea. Intre datoria fata de societate si slujirea lui Dumnezeu, lui Aaron nu ii mai ramane aproape deloc timp pentru el. Precum ar spune Isil din „Piese estice”, traieste ca un robot (sau deloc, cum i se confeseaza el insusi rabinului). Cu ajutorul lui Ezri, invata sa se dezrobotizeze si incepe sa traiasca.

Ezri faciliteaza aceasta transformare, dar nu ia prim-planul, iar aceasta e a doua capcana pe care Tabakman o evita. Minte sau nu Ezri atunci cand spune ca vrea sa studieze textele talmudice? E sau nu constient de faptul ca dorintele lui de moment ii nenorocesc pe ceilalti?

Sunt intrebari care raman fara raspuns. Precum Aaron in debutul filmului, Tabakman da tarcoale acestor zone gri, dar se infraneaza. In ciuda acestei infranari, sau mai bine zis datorita ei, filmul sau traieste.

Advertisements

Leave a Comment so far
Leave a comment



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s



%d bloggers like this: