The Conjuring: Exorcizarea Poltergeistului

CJD-SE-11946

O casa linistita, cu gradina si etaj, pare a fi caminul ideal pentru o familie fericita, cu multi copii. O serie de evenimente bizare ne dau de inteles ca pana la urma, casa nu e chiar atat de linistita cum s-ar fi zis: prietenul imaginar al unuia dintre copii nu e chiar atat de imaginar precum credeam, ceea ce face ca linistea familiala sa fie spulberata. Atacat, nucleul de baza al societatii reactioneaza si specialistii iau casa sub stapanire. Schimbarea e de scurta durata, deoarece fortele supranaturale lovesc din plin, iar unul dintre copii e in pericol. Cu sprijinul specialistilor, familia afla numele si natura inamicului. Pe moment, asta nu ii ajuta prea tare, dar in cele din urma, inamicul e infrant. Pentru cat timp? Asta nu poate sti nimeni.

Nu stiu daca Tobe Hooper ar fi rezumat in acesti termeni actiunea lui Poltergeist, horror-ul din 1982 care l-a avut pe Spielberg ca producator si co-scenarist; cert e ca exact acelasi sinopsis i se potriveste ca o manusa si lui The Conjuring, cel mai recent film al regizorului australian James Wan (Saw, Insidious). Ce lipseste din Poltergeist, dar gasim din belsug in The Entity (Sidney J. Furie, 1982), este spectacolul indoielnic al unui personaj feminin care, supus unei serii de agresiuni de intensitate crescanda, se dovedeste incapabil sa se apere. Neputincios, acestuia nu-i ramane decat sa se pregateasca psihologic pentru urmatorul atac, cu resemnarea condamnatului cu capul pe butuc. In plus, avem evenimente inexplicabile care se intampla in puterea noptii, invariabil la aceeasi ora (pe la trei si ceva), precum si un parinte care se pregateste sa-si execute copilul. Pe final, asistam o exorcizare, in cadrul careia persoana posedata (aceeasi femeie din urma cu doua enunturi) se pune in cele mai improbabile pozitii, leviteaza si se schimonoseste in fel si chip, improscand cu secretii in stanga si-n dreapta.

Bricoland aceasta copie, Wan nu incearca niciun moment sa ascunda sursele, ca si cum spera in secret ca noile generatii de platitori de bilet sa nu fi vazut niciodata nici Poltergeist, nici Entitatea, nici The Amityville Horror, nici Exorcistul. Pe un asemenea spectator ideal, Traind printre demoni se prea poate sa-l surprinda, dar in orice caz nu ii provoaca un disconfort la fel de puternic precum vor fi simtit fanii genului horror in ’73, in ’79, respectiv in ’82. Familia e o valoare la fel de sacrosancta acum precum era in urma cu 31, 34 sau cu 40 de ani, doar ca, intre timp, ea a trecut prin nenumarate batalii, pe ecran, dar si in afara lui, si tabloul idilic al cuplului heterosexual perfect integrat nu mai provoaca aceleasi palpitatii, indiferent cum l-ai pata. Ideologic, The Conjuring cu greu mai poate avea acelasi impact, ceea ce face ca actiunea filmului asupra publicului sau sa fie de o natura strict fiziologica.

Din acest punct de vedere, Traind printre demoni isi indeplineste cu prisosinta mandatul, dar nu atat prin ceea ce arata (creaturile supraumane apar rar si pentru scurt timp), cat mai ales printr-o judicioasa operatiune de creare si de modificare a unor orizonturi de asteptare. Stim ca ceva e in neregula in noua casa a familiei Perron inca de la inceput, intrebarea e cand o sa aflam noi, respectiv cand vor afla toti ocupantii casei, ce anume si cu ce efecte. Carolyn Perron ascunde ceva, intrebarea e ce, respectiv cand ii va afecta negativ secretul ei pe ceilalti. Aceste asteptari se contureaza de foarte timpuriu, in timp ce raspunsurile vin abia spre final, suspansul fiind prelungit cat se poate de mult.

Pana in acel moment, mari grozavii nu se prea intampla: o gramada de usi se busesc, podeaua casei scartaie ca o vioara neunsa si cam atat. Fiecare astfel de moment e marcat corespunzator (prin filmare cu camera de mana, fie a operatorului filmului, fie a operatorului din film). Oricum, ar trebui sa stim ce ne asteapta inca din primele secvente, cand unul dintre acesti investigatori tine o prelegere despre modul de operare al entitatilor de natura non-umana, in fapt, descriind structura clasica a horror-ului supranatural: infestarea, caznele si posedarea se succed aici la fel ca oriunde altundeva, insa ar trebui sa ne sperie la fel de mult.

Paradoxal, conditia succesului se dovedeste a fi, pentru acest film, familiaritatea cu ceva ce, teoretic, nici n-ar trebui sa cunoastem.

https://www.youtube.com/watch?v=k10ETZ41q5o

Advertisements

Leave a Comment so far
Leave a comment



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s



%d bloggers like this: