In transee: „Horrible Bosses” de Seth Gordon

Mai ales in comedie si din ce in ce mai abitir in ultimii ani, mai degraba decat logica uzuala, important e ca textul sa respecte logica lui proprie, cea care spune ca cel mai important e umorul, indiferent cum e obtinut. E mai putin relevant daca actiunile personajelor sunt verosimile, conteaza ca intriga si dezvoltarea ei sa prilejuiasca situatii comice; altfel spus, nu e treaba comediilor sa fie veridice. Prin aceasta, dubla contraperformanta a lui „Sefi de cosmar” e cu atat mai mare: filmul lui Seth Gordon e, dincolo de orice dubiu, tras de par, ceea ce nu e neaparat rau, si e amuzant ca o butelie terminata, ceea ce e dezastruos.

„Horrible Bosses” e istoria a trei prieteni care, aflati in situatii identice, iau o hotarare hazardata. Cel mai probabil, s-a considerat ca, spusa o singura data, povestea lor nu e de ajuns (ceea ce nu inseamna ca prin triplarea ei, nu avem un film de trei ori mai amuzant). In urma deciziei lor, cu o doza considerabila de noroc, acestia ajung intr-un punct final altul decat cel pe care si l-au propus, dar nu mai putin dezirabil.

Pe paliere si pe pozitii diferite, Nick, Kurt si Dale sufera de aceeasi boala: sefii lor ii persecuta. Bine, ii persecuta atat cat trebuie. Cu fiecare ocazie, Julia (Jennifer Aniston) il strange cu usa pe Dale (Charlie Day), dar ii da drumul exact atunci cand ar putea obtine ceea ce vrea. Daca n-ar face-o, datele problemei s-ar schimba fundamental, iar hotararea nu ar mai fi unanima. Julia incearca sa-l seduca pe Dale, in timp ce Dale se impotriveste cat poate. In „Sefi de cosmar”, obedienta se exprima mai ales in ceea ce priveste cariera (Nick face sluj in fata superiorului sau, acceptand cele mai mari umilinte), dar nu ocoleste nici viata de cuplu (Dale prefera s-o omoare pe sefa care il curteaza mai degraba decat sa-si insele iubita).

Daca isi elimina sefii, pe cei trei ii asteapta o viata mai buna. Daca nu, ajung ca fostul lor coleg Kenny Sommerfeld (P. J. Byrne). Rolul sau e presupus comic (un absolvent de Yale se prostitueaza prin baruri), dar in acelasi timp exemplul lui serveste drept avertisment. Declinul carierei lui Kenny se datoreaza falimentului Lehman Brothers, al caror angajat a fost si fata de care isi exprima dezgustul. Prin Kenny, regizorul Seth Gordon injura defuncta corporatie (si implicit criza pe care aceasta a generat-o), in speranta ca spectatorii o sa injure si ei. Tot prin Kenny, lasa sa inteleaga ca asta ii paste pe cei care isi schimba locul de munca pe timp de criza, in ceea ce constituie un indemn cat se poate de straveziu pentru publicul din sala: indiferent cat de mult iti displace meseria pe care o ai, bucura-te ca ai o slujba!

Desi e despre sefi, filmul insusi e angajat. In transeele din care se trage pentru salvarea moralului natiunii, „Horrible Bosses” lupta alaturi de „Up in the Air” si „Morning Glory”. Poate de aceea comediei lui Seth Gordon ii lipseste umorul: importanta acestuia e secundara, iar rolul sau, decorativ.

HITCH, CONSILIER IN CARIERA

Cainandu-se ca n-au de ales, cei trei trec la actiune. Pentru a-si ascunde urmele, nimeni nu isi omoara propriul sef, ci tustrei urmeaza strategia din „Strangers on a Train”, clasicul lui Hitchcock, insa desi aleg sa comita fiecare cate o crima, alta decat a lui, in recunoastere merg cu totii impreuna.

E doar una dintre multele inconsecvente ale filmului. Dintre acestea, face parte si vulgaritatea, din cand in cand, discursul pestrit domolindu-se. Un exemplu e dialogul dintre Julia si Dale, deosebit de porcos la inceput, infantil la final („O sa scuip pe mainile tale”, „o sa topai pe fundul tau” etc.). Precum in recentul „Hall Pass”, in care Jason Sudeikis face un rol la fel de putin memorabil, nu lipsesc consumul accidental de droguri, libidinosenia cvasipermanenta (a lui Kurt, personajul lui Sudeikis) sau poantele care au nevoie de cel putin un anus pentru a putea fi puse in practica (Bobby care petrece majoritatea timpului pe toaleta sau Kurt care se razbuna pe el necinstindu-i periuta de dinti).

Aceasta arma principala care e badarania e cel mai adesea verbalizata, dar si titrata, in debutul si la finalul filmului, cu caractere cat se poate de mari: TOTAL FUCKING ASSHOLE, EVIL CRAZY BITCH, DIPSHIT COKEHEAD SON, TWISTED OLD FUCK, asta apare in dreptul celor 3 sefi vechi si al unuia nou, atunci cand ii vedem intaia oara. Motorul din spatele acestor cadre de un umor nebun este frica, aceea ca exista o minima sansa ca cineva, undeva in lume, sa nu priceapa cum trebuie ceva ce oricum e clar ca lumina zilei, anume ca sefii protagonistilor sunt detestabili. Intr-un FILM CUMINTE SI MEDIOCRU facut cu, despre si pentru oameni care ii seamana, nici nu e de mirare.

Advertisements