Fiind hipster, paduri cutreieram: „Prince Avalanche” de David Gordon Green

prince-avalanche-2

In anul 1987, aflam din insertul introductiv, in statul american Texas are loc o serie de incendii devastatoare. Un an mai tarziu, Alvin (Paul Rudd) si Lance (Emile Hirsch) participa la eforturile de reconstructie a zonei. Misiunea acestor oameni de bine este simpla: sa traseze cu vopsea galbena linia interupta, adica acel marcaj din mijlocul carosabilului care separa un sens de circulatie de celalalt. Pe masura ce se achita de aceasta sarcina, cei doi afla o gramada de lucruri unul despre celalalt, dar in acelasi timp se si redescopera (sau isi redescopera umanitatea, daca ar fi sa respectam formularea uzuala de trailer sau comunicat de presa). Cum se intampla aceasta mica minune? Incetul cu incetul, mai bine zis in slowmotion, respectiv pe acorduri de post rock si de folk alternativ, genuri care se intampla sa fie interpretate si ascultate de hipsteri, care se intampla sa reprezinte o insemnata parte din publicul festivalului de la film de la Sundance.

Slowmotion-ul are darul de a innobila orice actiune, oricat de oarecare, insa in cazul de fata satisface o nevoie, aceea de a obtine cel putin o ora si jumatate de film pornind de la un scenariu de 65 de pagini. Acesta e deja un factor de diferentiere destul de insemnat – in „Prince Avalanche”, nu se intampla nimic, ar putea carcoti unii, si cu greu ar putea fi contrazisi. Aceasta calitate a filmului, una la randul ei destul de relativa (intr-un fel arata nimicul in filmele lui Rohmer si cu totul altfel aici), nu este in acelasi timp si reprezentativa.

De ce e acest film alternativ? Pentru ca Alvin si Lance sunt ceea ce se cheama flawed characters. Pentru ca Alvin are o familie atipica sau disfunctionala (in alte filme de Sundance, asta poate insemna divort, separare, unul sau mai multi membri al familiei care fac parte din minoritatea LGBT sau, mai rar, moartea unei rude). Pentru ca, desi ambii pornesc dintr-un punct A si ajung intr-un punct B, parcurgand un asa-numit character arc, o fac intr-un decor mai putin intalnit in cinematografia mainstream (in sanul naturii) si printr-o serie de actiuni marunte, aparent nesemnificative (pusul si stransul cortului, preparatul mancarii, trasatul dungii galbene de vopsea). Pentru ca musteste de compatimire fata de cei doi, iar la final, te face sa parasesti sala de cinema 1. imbibat de Bune Sentimente, directionate difuz catre ceva ce ar putea fi definit ca fiind Intreaga Umanitate, dar si 2. plin de satisfactie in ceea ce te priveste – oricat de rau ai duce-o, tot esti cu o treapta deasupra fratilor tai de pe ecran. E un alternativ care arata suspect de asemanator cu mainstream-ul, avand insa un public mai putin amorf si cu asteptari mai clare; cum s-ar zice, se lucreaza pe un brief mai clar si cu un target mai bine stabilit.

Dat fiind ca, in filmul lui David Gordon Green, nu exista negativi, punctele A, enuntate extrem de clar inca de la inceput, ii fac pe cei doi destul de nesuferiti, lasandu-le in acelasi timp spatiu de manevra – au ce face in urmatoarele  90 si ceva de minute. Ajunsi in punctul B, si Alvin, si Lance trebuie sa devina genul de tipi de treaba cu care ai sta linistit la aceeasi masa, fara sa-ti fie teama ca o sa te plictisesti sau ca vei fi lovit cu ceva in cap. Dupa multe beri baute in ralanti si mult topait prin padure, cei doi reusesc sa atinga acest deziderat.

Direct din bromance-ul traditional, actorul american Paul Rudd face trecerea la bromance-ul alternativ, genul care „explores male bonding in a refreshingly genuine way”, dupa cum ne informeaza pagina de prezentare a filmului de pe site-ul festivalului Sundance. La inceput, personajul acestuia e fixist, ii inchide lui Lance casetofonul in timp ce acesta asculta rock, insista ca acesta sa nu dezlege rebusuri cu pixul si il dispretuieste pentru ca nu se pricepe exact la acele lucruri pe care se presupune ca nici publicul de la Sundance nu stie sa le faca (sa eviscereze un peste, sa monteze un cort, sa faca un nod). Trecand prin mai multe discutii in care cei doi vorbesc despre propriile lor sentimente, Alvin invata ca viata e la fel de frumoasa si fara reguli, iar Lance decide sa accepte statutul de tata. La final, se dovedeste ca viata in padure i-a imbogatit sufleteste pe amandoi, si pe samanatorist, si pe orasean, iar povestea zbenguielilor lor forestiere ne-a facut imbogatit sufleteste pe noi, asa cum se presupune ca ar trebui sa o faca un film ca acesta. Unul perfect pentru cei care au fost parasiti, pentru cei care vor deveni parinti inainte de vreme, dar si pentru toti ceilalti marginali ai lumii, unul arata ca si cum ar fi fost produs de un ONG care militeaza pentru Incluziunea Sociala a Tuturor.

Advertisements