Transylrahat

Vara, imaginea pe care marile institutii media o au despre publicul lor tinta trece printr-o remarcabila metamorfoza. An de an, IQ-ul prezumat al spectatorilor scade dramatic. In consecinta, majoritatea produselor media care li se livreaza nu cer din partea acestora mai mult discernamant decat ii trebuie mustii sa caute, sa gaseasca si sa consume rahat. La atacul acesta concertat asupra gandirii critice participa cu forte egale televiziunea si cinema-ul, ambele in scadere de popularitate. Pe masura ce plajele isi gasesc musterii, numarul platitorilor de bilet descreste. In principiu, cumva, sistemul s-ar cuveni sa-i rasplateasca pe putinii temerari care se impotrivesc tendintei majoritare. In realitate, se intampla fenomenul invers. Daca preferi filmul porumbului fiert si pozelor la minut cu lighioane semidomesticite, esti recompensat cu rateurile pe care altcandva nu se mai incumeta nimeni sa le lanseze ori cu pariurile gata pierdute, a caror premiera a avut loc cu ani buni in urma in tara de bastina, dar care, distribuite acum, reprezinta un risc minim – oricum nu se asteapta nimeni sa rupa gura targului.

Un apogeu recent al acestui fenomen este „Transylmania” al lui David si Scott Hillenbrand, comedie cu vampiri lansata in Statele Unite in urma cu doi ani si totodata un neverosimil de mare rahat.

HAZ DE HAZNA

Un grup de studenti tipici pentru ceea ce se poate vedea in comediile cu adolescenti, adica un soi de personaje la fel de raspandite in realitatea americana precum sanzienele si inorogii, ia calea Romaniei pentru a profita de o bursa de un semestru. Dintre acestia fac parte Pete (Patrick Cavanaugh) si Wang (Paul H. Kim), care de fiecare data cand intra in cadru, sunt insotiti de cantitati mai mari sau mai mici de marijuana. Nestiind daca isi vor putea procura droguri in Romania, Pete si Wang decid sa treaca granita cu provizii cat pentru intregul semestru. Locul cel mai potrivit pentru a disimula bagajul clandestin nu poate fi altul decat propriul anus. Wang il cadoriseste pe Pete cu un pachetel in forma de penis, in timp ce Pete se cazneste sa introduca in dosul lui Wang o punga de marimea unui pepene. Printre icnete si schimonoseli, misiunea e indeplinita cu succes.

Episodul cu pretentii ilariante ne e povestit de protagonistul Rusty (Oren Skoog, care interpreteaza de asemenea rolul vampirului Radu). In mijlocul primei sale conversatii online cu Draguta Floca (Irena A. Hoffman), prietena lui din Romania, acesta gaseste de cuviinta sa-si dezgoleasca partile moi. Cand in camera lui intra pe nepusa masa o profesoara, sa vezi si sa nu crezi! Rusty inchide disperat laptopul, prinzandu-si in el membrul viril (pe care il vedem stalcit in prim-plan). O idee despre calitatea umorului lui „Transylmania” va puteti face si din faptul ca Draguta ascunde in spate o cocoasa cat piramida lui Keops, sau din aceea ca tatal ei e un pitic criminal in serie, care vrea sa o vindece scurtand de cap o donatoare cu trup frumos. Elocvente sunt si flatulatiile bubuitoare ale cailor cu care tinerii merg la facultate, sau facultatea care se cheama Razvan University, sau romancele care cad pe spate de fiecare data cand cineva le povesteste despre vanatoarea de vampiri.

Poantele proaste despre o cultura exotica sunt o reeditare a insolentei aduse la perfectiune in „Borat”, doar ca acum se intampla sa fie despre romani. Eficienta lor se bazeaza pe indolenta spectatorului, care trebuie sa stie cat mai putine despre cultura in cauza. Daca nu era Romania, era alta tara din Europa de Est. Mecanismul comic se reduce la o perpetua luare la misto a unei victime reale, dar greu de definit, si la indemnul adiacent, adresat spectatorului, de a-l persifla si el pe Celalalt, fie el roman, cocosat sau pitic. Acestei nesimtiri i se adauga qui pro quo-urile provocate de relatiile sexuale cu partener neasteptat (a lui Rusty cu cocosata Draguta, a lui Newmar cu Lynne/Stefania, a lui Brady cu Wang/Lia sau ale lui Mike cu diversi travestiti), precum si glumele prefabricate mentionate anterior despre ceea ce intra sau iese dintr-un fund.

Episodul capului separat de corp care supravietuieste pe o farfurie e un imprumut vinovat din „The Brain That Wouldn’t Die” din 1962, un exploitation morbid care nu iesea prea mult din tiparele vremii. Intr-un fel, originalul functioneaza ca avertisment: posesorii de creier care nu vrea sa moara ar face mai bine sa evite copia.

Advertisements